full screen background image

Acţiunile Romgaz încep să fie tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti

Romgaz     Tranzacţionarea acţiunilor producătorului de gaze de stat Romgaz va debuta, marţi, pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Statul va lista la Bursa de Valori Bucureşti 15% din acţiuni, astfel că va rămâne cu o cotă de 70%, iar Fondul Proprietatea are 15% din titluri.

Acţiunile Romgaz vor avea simbolul SNG. Romgaz va fi listată şi la bursa londoneză, cu simbolul SNGR.

Oferta publică iniţială prin care statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz a început pe 22 octombrie şi s-a încheiat pe 31 octombrie 2013, iar statul român a obţinut astfel o sumă totală de 1,734 miliarde de lei (390,9 milioane euro, respectiv 534,63 milioane dolari).

Romgaz este cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România şi, conform Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a deţinut, în 2012, o cotă de 50,1% din producţia internă de gaze naturale şi a furnizat 41,7% din volumul de gaze naturale pentru consum din România.

Ariile principale de activitate ale Romgaz includ: explorarea şi producţia de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, stocarea în depozite subterane şi producţia de electricitate.

În 2012, Romgaz a produs 5,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar