full screen background image

Comisia pentru Roşia Montană dă azi votul final asupra proiectului

foto CODRUTA DRAGOESCU     Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană se va reuni, luni seară, pentru a da votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern, în condiţiile în care termenul fixat de Birourile permanente ale celor două Camere pentru elaborarea raportului a expirat duminică.

Conducerea USL se va reuni, luni dimineaţă, iar tema votului final pe care Comisia pentru Roşia Montană trebuie să îl dea în ceea ce priveşte proiectul de lege al Guvernului figurează printre punctele principale de pe ordinea de zi.

Votul final în Comisia parlamentară va fi dat, aşadar, în funcţie de decizia politică luată luni dimineaţă la nivelul conducerii USL.

În acest moment, conform aritmeticii din comisie, reprezentanţii PNL, PC, UDMR şi cei ai grupului minorităţilor pot asigura cvorumul în lipsa celor ai PSD şi deţin, cumulat, numărul necesar de voturi pentru a respinge proiectul în forma venită de la Guvern.

Dacă membrii Comisiei vor decide să respingă proiectul de lege în forma venită de la Guvern, se va face o completare cu caracter general a Legii minelor în ceea ce priveşte exploatările auro-argintifere, iar dacă proiectul va primi raport de admitere, acesta va fi adoptat cu o serie de amendamente care îl modifică radical, fiind eliminată din textul legii orice referire la Roşia Montană.

Dezbaterile din cadrul Comisiei parlamentare pentru Roşia Montană durează de circa două luni. Acum o lună, conducerea USL a decis să prelungească mandatul Comisiei cu încă o lună, pentru a se ajunge la un acord.

În cadrul Comisiei nu s-a ajuns însă la un acord, pentru că în USL nu s-a ajuns la o înţelegere, punctele de vedere ale PSD şi PNL fiind diametral opuse, în condiţiile în care social-democraţii susţin proiectul de lege în forma Guvernului, cu amendamente, iar liberalii se pronunţă împotriva actului normativ în ansamblu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar