full screen background image

Liberalii vor ca autorităţile locale să preia de la stat imobilele dezafectate

pnl sv 071113     Deputaţii liberali vor depune o iniţiativă legislativă care vizează transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţilor publice centrale în proprietatea autorităţilor administraţiei publice locale.

Anunţul a fost făcut de viceprimarul PNL al municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei, într-o conferinţă de presă.

Doroftei a precizat că este vorba în principal de institute, de tabere şcolare şi de multe alte clădiri sau terenuri dezafectate care se află în administrarea unor ministere sau entităţi comerciale unde statul este acţionar majoritar.

comments

comments




Leave a Reply

avatar