full screen background image

Bugetul alocat sănătăţii pentru 2014 va fi mai mare decât anul acesta

euroi     Bugetul alocat sănătăţii pentru anul 2014 va fi mai mare decât anul acesta, a declarat joi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi.

“Săptămâna viitoare Guvernul României va stabili suma alocată sistemului sanitar, după care bugetul va intra în dezbatere în Parlament”, a spus Buşoi într-o întâlnire cu presa.

Preşedintele CNAS a precizat că în 2014 zona finanţării spitalelor trebuie privită cu atenţie şi a spus că trebuie să se pună accent pe spitalizarea de zi şi pe ambulatoriul de specialitate.

Cristian Buşoi a menţionat că în 2014 CNAS va avea mai multe provocări: “Este vorba de lista de medicamente compensate şi gratuite, care trebuie extinsă, trebuie avut în vedere că plata furnizorilor începând din februarie 2014 trebuie făcută la 60 plus 30 de zile potrivit noilor reglementări europene”, a spus Buşoi.

Preşedintele CNAS s-a referit şi la patologia hepatitei, intenţia de a aproba tripla terapie pentru hepatita C, în condiţiile în care se aprobă noua listă de medicamente. El a făcut referire la o recentă întâlnire avută la Bruxelles, unde Comisia Europeană s-a arătat îngrijorată de incidenţa mare a hepatitei B şi C comparativ cu alte ţări.

“A doua mare provocare pentru CNAS pentru 2014 este preluarea programelor de la Ministerul Sănătăţii. Dacă nu vom prelua şi finanţarea pentru ele nu vor putea fi gestionate satisfăcător, este vorba de programul de vaccinare, dar şi de alte programe pentru care trebuie rezolvate anumite aspecte tehnice. Probabil că din 1 februarie 2014 MS va stabili strategia generală pentru toate programele de sănătate, finanţarea fiind asigurată de CNAS”, a arătat Cristian Buşoi.

Buşoi a mai anunţat că noul Contract cadru pentru furnizarea serviciilor medicale pentru anul viitor şi normele de aplicare ale acestuia vor intra în vigoare la 1 februarie.

“Până la sfârşitul anului se va definitiva contractul cadru şi normele de aplicare, iar în luna ianuarie se va trece la contractare, astfel încât la 1 februarie să poată intra în vigoare noul contract cadru”, a conchis Buşoi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar