full screen background image

43% dintre consumatori refuză să mai cumpere carne de pui din comerţ

pui congelat     O treime dintre participanţii la studiul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) afirmă că şi-au schimbat comportamentul de consum în privinţa cărnii de pui, după recentul scandal public în care a fost implicată firma Avicola Călăraşi, se arată într-un comunicat IRES, remis AGERPRES.

Schimbarea se traduce, în cazul celor mai mulţi dintre respondenţi, în primul rând prin refuzul de a mai cumpăra sau de a mai consuma carne de pui din comerţ (43%) şi sporirea atenţiei la cumpărături (26%).

Dintre cei 87% dintre respondenţi care au auzit de firma Avicolă Călăraşi, peste 40% spun că au consumat produse ale acestui producător, iar gradul de încredere în produse este mai degrabă scăzut, cel mai probabil, recentele evenimente fiind cele care stau la baza acestor rezultate.

Totodată, 53% dintre respondenţii care au auzit de Avicola Călăraşi declară că au puţină şi foarte puţină încredere în produsele din carne de pui ale acestui producător, iar 28% au încredere multă şi foarte multă.

În timp ce 44% dintre dintre participanţii la sondaj sunt convinşi că, într-adevăr, carnea era ‘alterată’, o treime crede contrariul.

Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi (57%) apreciază că autorităţile statului au acţionat suficient de rapid pentru confiscarea cărnii de pui alterate, o treime nu împărtăşesc însă această opinie şi cred că nu s-a acţionat rapid.

Aproximativ nouă din zece respondenţi (87%) au auzit despre ‘scandalul cărnii de pui’, dar mult mai mic este procentul celor care cunosc numele producătorului: doar 9% indică numele Avicola Călăraşi, 13% spun că este un producător din Călăraşi, dar 67% nu cunosc producătorul.

Peste jumătate dintre participanţii la studiul IRES care au auzit de scandalul cărnii de pui alterate cred că nivelul riscului în urma acestui eveniment este mai mic decât cel existent în cazul evenimentelor legate de gripă aviară care au avut loc în anul 2009.

Cercetătorii IRES concluzionează că românii sunt informaţi şi interesaţi cu privire la evenimentele legate de siguranţa alimentară şi se declară atenţi la etichetarea produselor pe care le consumă.

Consumul de carne de pui în România este unul foarte ridicat: 97% dintre participanţii la studiu consumă acest tip de carne: şase din zece români o consumă de câteva ori pe săptămână, în timp ce unul din zece o consumă zilnic.

Peste o treime dintre consumatori spun că îşi cresc sau îşi sacrifică singuri păsările, în timp ce 60% o cumpără de la diferiţi furnizori. Unul din trei respondenţi îşi procură carnea de pui din supermarket sau hypermarket, unul din cinci o cumpără din magazine specializate, iar pentru 5% dintre respondenţi procurarea cărnii de pui se face la întâmplare.

Peste jumătate dintre participanţii la studiu declară că au puţină şi foarte puţină încredere în calitatea cărnii de pui vândute în magazinele din România.

Cele mai consumate alimente (dintr-o listă predeterminată) sunt: pâinea (89%), cafeaua (68%), fructele (63%), legumele (56%), apa plată (47%), ceaiul (40%), la polul opus situându-se carnea de vită şi conservele (1%), carnea de peşte şi alcoolul – altul decât berea şi vinul (3%), procentele reprezentând respondenţii care declară un consum zilnic al acestora.

Interesul cu privire la siguranţa alimentară este ridicat, 87% dintre respondenţi declarându-se destul şi foarte interesaţi de acest aspect. Peste 60% dintre respondenţi susţin că atunci când cumpără un produs îi studiază eticheta pentru a se informa cu privire la ceea ce conţine acesta.

În ceea ce priveşte îngrijorările legate de posibilitatea producerii unor epidemii care să aibă la bază viruşi transmisibili prin alimente, cea legată boala vacii nebune este cea care trezeşte cele mai puţine îngrijorări, în timp ce o epidemie de salmonella este cea care îi îngrijorează cel mai mult pe români.

Experienţa respondenţilor cu incidente alimentare – alimente expirate, neambalate corespunzător sau care prezintă riscuri pentru siguranţa alimentară – este echilibrată: aproape jumătate dintre participanţii la studiu susţin că au întâlnit astfel de cazuri, în timp ce un procent similar susţine că nu au avut astfel de experienţe.

Aproape 90% dintre români au auzit de Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), iar 77% dintre respondenţi au o părere bună şi foarte bună despre această instituţie. Peste 60% dintre cei care au auzit de instituţie cred că aceasta îşi îndeplineşte atribuţiile în ceea ce priveşte controlul calităţii alimentelor.
Încrederea prezumată în instituţie este ridicată, 80% dintre cei chestionaţi spun că ar avea încredere să apeleze la această instituţie în cazul în care ar depista nereguli la produsele alimentare.

Eşantionul, reprezentativ la nivel naţional, a cuprins 1.493 persoane în vârstă de cel puţin 18 ani, eroarea maximă fiind de plus sau minus 2,5%. Ancheta s-a derulat în perioada 5-6 noiembrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar