full screen background image

Impactul negocierii dintre Guvern şi FMI asupra coşului minim

supermarket     Românii vor scoate anul viitor mai mulţi bani din buzunar pentru a-şi acoperi costurile traiului de zi cu zi. Schimbarea metodei de calcul a accizei va duce direct la o majorare a preţului carburanţilor, dar va atrage şi scumpiri în lanţ ale produselor alimentare. Factura la carburanţi va creşte în 2014 cu aproape 470 de lei, iar cea pentru produsele alimentare cu circa 200 de lei.

Şi fumătorii vor fi afectaţi de schimbarea modului de calcul al accizei, aceştia fiind nevoiţi să dea cu 10 bani în plus la un pachet de ţigări, al cărui cost mediu este de 14 lei. În total, faţă de 2013, potrivit calculelor gândul, cheltuielile românilor, per familie, ar creşte cu 712 lei, ceea ce se apropie de actualul nivel al salariului minim de 800 de lei. În estimări, nu a fost inclusă însă majorarea preţului la alcool din cauza calculului diferit al accizei, ceea ce ar face greu de estimat impactul direct asupra bugetului unei familii. Noua regulă de stabilire a valorii accizei va adăuga însă un plus considerabil în cheltuieli care se vor apropia de valoarea de 850 de lei pe care guvernul a stabilit-o pentru salariul minim, de la 1 ianuarie 2014.

Potrivit negocierilor dintre Guvern şi FMI, accizele vor fi indexate de de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb. De asemenea, Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant

“La carne, majorarea de preţ va fi între 7% şi 10%”

Reprezentanţii patronatelor anunţă deja scumpiri ale produselor alimentare, odată cu creşterea preţului benzinei.

“Preţurile vor fi influenţate de creşterea preţului la carburanţi. La carne, sigur majorarea de preţ va fi între 7% şi 10%. Efectul este ca o grenadă. Grâul care este depozitat şi transportat va avea alte costuri de transport. Tot ce înseamnă cereale pentru furajele animalelor vor avea alt cost, se vor majora şi costurile de creştere a puilor, viţeilor, porcilor “, a explicat pentru gândul Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Preţurile la legume vor creşte în medie cu 3%, susţine Aurel Tănase, preşedintele patronatului Romconserv. “Merge pe lanţ. Nu o să fie semnificativ, dar la nivel de an se adună un 2% – 3% din preţul actual”, a declarat el, pentru gândul.

În ceea ce priveşte pâinea, majorările de preţ vor fi în medie de 1 ban pe bucată. “Creşterea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi pe litru va însemna o creştere de un ban la bucata de pâine. Nu este o influenţă care să ne îngrijoreze pe noi”, a comentat, pentru gândul, preşedintele patronatului Rompan.

La poarta fabricii şi laptele va fi mai scump, cu aproape 2%, susţine Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei patronale Române din Industria Laptelui.

Cât va costa coşul minim

De departe, cea mai mare gaură în portofelul românilor se va simţi atunci când vor cumpăra carne. O familie de două persoane consumă, în medie, anual, 106 kilograme de carne şi preparate din carne, potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţonal de Statistică(INS). În medie un kilogram de carne costă 14,5 lei, ceea ce înseamnă că, în acest moment,  pe an se cheltuie pe aceste produse 1537 de lei. Dacă preţul se va majora cu 10%, o familie de românii, formată din două persoane, va scoate din buzunar 154 de lei în plus.

La legume şi fructe, creşterile de preţ preconizate sunt de până la 3%. Dacă în prezent, două persoane consumă anual 195 de kilograme de cartofi, la un preţ mediu de 1,5 de lei pe kilogram, cheltuie 292,5 lei. În 2014, vor scoate din buzunar cu aproape 9 lei în plus.

comments

comments




Leave a Reply

avatar