full screen background image

CCR a respins o sesizare a președintelui

curtea constitutionala     Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern, în domeniul afacerilor europene.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, în urmă cu o lună, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care se referă la reprezentarea la Consiliul European.

”Unele prevederi ale legii, aşa cum vom expune, sunt neconstituţionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituția României, republicată, în ceea ce priveşte dreptul Președintelui României, în calitate de șef al statului și conducător al politicii externe a statului român de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci când consideră necesar, fără alte condiționări din partea puterii legislative sau executive”, potrivit comunicatului publicat atunci de Administrația Prezidențială.

Comisiile pentru afaceri europene și pentru administrație publică din Senat au dat vot favorabil propunerii legislative prin care delegația României la Consiliul European poate fi condusă de președinte sau de prim-ministru, pe bază de mandat de la Parlament.

comments

comments




Leave a Reply

avatar