full screen background image

4 tineri au înşelat cu 700 de lei un fălticenean, la vânzarea unor mobile

Mobil     Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată, de Gabriel B., de 46 de ani, din municipiul Fălticeni, despre faptul că, fiind în parcarea unui centru comercial din Suceava, a fost înşelat de patru tineri, cu suma de 700 de lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că ieri, la ora 12.30, Gabriel B. a fost abordat pe esplanada din faţa unui magazin de patru tineri, care i-au oferit spre vânzare două telefoane mobile performante.

Astfel, unul dintre tineri s-a deplasat apoi cu reclamantul în incinta unei firme de telefonie, unde au verificat telefoanele, stabilindu-se că acestea nu sunt contrafăcute, cei doi urmând a se întâlni, în eventualitatea în care Gabriel B. se hotărăşte să cumpere telefoanele.

Ulterior, în jurul orei 15.30, partea vătămată s-a întâlnit cu cei patru tineri în parcarea unui centru comercial şi le-a oferit suma de 700 de lei, în schimbul celor două telefoane, care au fost introduse în două huse cu fermoar.

Profitând de neatenţia părţii vătămate, tinerii i-au înmânat părţii vătămate două huse de telefon identice, în care se aflau două bucăţi de gresie învelite în bandă izolantă.

Gabriel B. a declarat că a verificat conţinutul celor două huse, după ce făptuitorii au plecat din parcare cu un autoturism.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

comments

comments




Leave a Reply

avatar