full screen background image

Încă 5 familii sucevene părăsesc locuinţele ANL

anlsv     Alte 5 familii din municipiul Suceava au părăsit unităţile de locuit construite cu fonduri de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în care stăteau cu chirie.  Acestea au ales să nu mai plătească chiri majorate la casieriile administraţiei locale, preferând a-şi cumpere propriile case.

Oficialii Primăriei susţin că, prin achiziţionarea de pe piaţa liberă a unui apartament, respectivele familii nu au mai întrunit în totalitate criteriile prevăzute de Legea nr. 114/1996 privind nedeţinerea, de către chiriaşul ANL, a vreunei locuinţe proprietate personală.

“Locuinţele au fost eliberate iar cheile sunt predate la Primăriei. Locuinţele rămase vacante pe perioada exploatării acestora în regim de închiriere se vor repartiza solicitanţilor,  în ordinea în care aceştia se află pe lista de priorităţi”, se reliefează în raportul Biroului “Evidenţa şi administrarea imobilelor de locuit”.
Cele 5 unităţi de locuit abandonate, respectiv o garsonieră şi 4 apartamente cu două camere, se află în cartierul din preajma Gării Burdujeni, unde s-au ridicat primele blocuri cu finanţare acordată în cadrul Programului guvernamental  ANL.

De precizat este faptul că, la expirarea perioadei de 5 ani, pentru chiriaşii care depăşit vârsta de 35 de ani, contractul de închiriere poate fi prelungit, însă doar în condiţiile recalculării chiriei.

În cazul beneficiarilor de locuinţe ANL care nu au împlinit încă vârsta de 35 de ani, valoarea chiriei este păstrată la nivelul iniţial.

În cartierul “Privighetorii” din Burdujeni, în funcţie de suprafaţa locuinţei, chiriaşii achită chirii lunare majorate cuprinse între 275 de lei şi 430 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar