Cântăreţul Elton John a declarat că este mult mai fericit de când a devenit tatăl a doi copii, alături de partenerul său de viaţă, David Furnish.
Cântăreţul în vârstă de 66 de ani a declarat că întemeierea unei familii alături de David Furnish şi faptul că a devenit tatăl lui Zachary, în vârstă de 2 ani, şi al lui Elijah, în vârstă de 8 luni, îi dă un sentiment mai plăcut decât toate reuşitele sale muzicale puse împreună.
“Nu am fost niciodată mai fericit ca acum, alături de David şi de cei doi fii minunaţi ai noştri”, a declarat entuziasmat Elton John, citat de contactmusic.com.
Întrebat care a fost cea mai bună veste pe care a primit-o vreodată, Elton a spus: “Apelul prin care David şi cu mine am fost anunţati că mama surogat era însărcinată cu Zachary”.
Cântăreţul a mai spus că venirea pe lume a celor doi copii – care au fost născuţi de aceeaşi mamă surogat – a fost cea mai intensă experienţă a vieţii sale. Întrebat ce ar trebui să facă fiecare bărbat înainte să moară, Elton a spus: “Să fie martor la naşterea unui copil”.
Artistul şi-a revizuit comportamentul de când formează un cuplu cu David Furnish – cu care s-a căsătorit în 2005 -, dar îi este foarte greu să-şi limiteze cheltuielile.
Articolul anteriorPieton băut grav accidentat de un autoturism, la Vama
Articolul următorBătrână lovită de o maşină, pe când traversa prin neregulamentar strada
Leave a Reply