full screen background image

Acţiuni ROMGAZ de peste 4,9 miliarde de lei, achiziţionate

Romgaz     Investitorii „mici“ au subscris peste 153 de milioane de acţiuni în oferta publică prin care statul vinde pe bursă 15% din Romgaz Mediaş, cea mai valoroasă companie a statului, la preţul maxim de 32 de lei, valoarea ordinelor ridicându-se la peste 4,9 miliarde de lei (1,1 mld. euro), conform datelor disponibile ieri la ora 19:00, când intermediarii nu finalizaseră încă introducerea ordinelor de subscriere în sistemul bursei.

Nivelul cererii de pe tranşa de retail este de aproape trei ori mai mare decât întreaga ofertă, de 57,8 milioane de acţiuni, astfel că statul ar putea să suplimenteze pachetul alocat pe această tranşă, de 8,67 milioane de acţiuni sau 15% din ofertă, luând din tranşa investitorilor instituţionali.

Interesul uriaş al investitorilor de retail pentru acţiunile Romgaz arată că existau suficienţi bani pe piaţa locală pentru acoperirea ofertei şi că nu ar mai fi fost necesar ca statul să vândă şi certificate de depozit (GDR) pe bursa de la Londra, aşa cum a fost aproape forţat de americanii de la Goldman Sachs, liderul consorţiului de intermediere.

„Mulţi şi-au pus la bătaie tot ce au avut, portofoliul, averea, unii s-au împrumutat de la rude doar pentru a cumpăra acţiuni la Romgaz. S-a creat un moment extrem de favorabil în jurul ofertei graţie situaţiei bune a companiei, chiar dacă nu a fost foarte promovată oferta“, a comentat ieri un broker apropiat consorţiului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar