full screen background image

Prefectura va monitoriza furnizarea căldurii în localităţile în care există sisteme centralizate

florin-sinescu-1     Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a anunţat că instituţia pe care o conduce va monitoriza furnizarea agentului termic în localităţile în care există sisteme centralizate.

Sinescu a spus că în judeţul Suceava există sisteme centralizate de furnizare a agentului termic doar în Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Siret.

El a arătat că datorită situaţiei actuale generate de intrarea în insolvenţă a societăţii Termica, Prefectura Suceava are în atenţie şi situaţia beneficiarilor sistemului de încălzire centralizat din municipiul reşedinţă de judeţ.

Prefectul a declarat că din informaţiile furnizate de Termica, până în acest moment furnizarea de energie termică s-a făcut folosind gazele naturale, pentru asigurarea căldurii, iar estimarea necesarului pentru un întreg sezon rece, ar fi de aproximativ 29 de milioane de mc gaz, cu o valoare de circa 33,7 milioane de lei.

Florin Sinescu a subliniat însă că aceste costuri nu vor fi necesare odată cu intrarea în funcţiune a noii centrale termice din Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar