full screen background image

Conferința directorilor agențiilor de plăți din Uniunea Europeană

george-turtoi-apdrp     În perioada 23 – 25 octombrie, directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), George TURTOI, a participat la cea de-a 34-a Conferință a directorilor agențiilor de plăți și organismelor coordonatoare din Statele Membre.

Alături de George TURTOI, a mai participat și Vasile CARNARIU, director general al Directiei de coordonare a agențiilor de plăți.

Aceste conferințe se desfășoară bi-anual și sunt organizate în Statele Membre care dețin președinția Uniunii Europene, la acel moment.

Astfel, evenimentul din această toamnă a avut loc în orașul Vilnius, din Lituania.

La aceste întâlniri sunt invitați, de asemenea, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Curții Auditorilor Europeni, cu atribuții în gestionarea Fondului European pentru Agricultura și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondului  European de Garantare Agricolă (FEGA), pentru finanțarea Politicii Agricole Comune (PAC).

“Este un eveniment foarte important pentru schimbul de experiență la nivel european asupra problemelor cu care se confruntă agențiile de plăți. Dintre temele abordate la această reuniune pot menționa reforma Politicii Agricole Comune, managementul resurselor umane din cadrul unei agenții, viitoarea programare 2014 – 2020, dar și experiența țărilor membre legată de absorbția efectivă și corectă a fondurilor.”, a declarat George TURTOI, directorul general al APDRP.

comments

comments




Leave a Reply

avatar