full screen background image

Senatorul Donţu, întâlnire cu ambasadorului Norvegiei

dontu norv     Senatorul PSD, Ovidiu Donţu, preşedintele grupului interparlamentar România-Norvegia, s-a întâlnit, ieri, cu excelenţa sa, doamna Tove Bruvik Westberg, ambasador al Norvegiei la Bucureşti.

Donţu i-a propus ambasadorului Norvegiei să organizeze, în judeţul Suceava, un eveniment privind colaborarea ONG-urilor în domeniul absorbţiei fondului financiar norvegian.

“Am convingerea că relaţiile bilaterale, care au fost excelente până în momentul de faţă, vor continua să se dezvolte. De asemenea, ne dorim să diversificăm şi să consolidăm dialogul politic la nivel parlamentar, cu impact pozitiv asupra relaţiilor economice, sociale şi culturale, în conformitate cu statutul României şi Norvegiei, ca aliaţi NATO şi parteneri în Spaţiul Economic European”, a declarat Ovidiu Donţu.

Senatorul sucevean a salutat decizia Guvernului norvegian cu privire la liberalizarea pieţei muncii pentru români.

dontu norv 2

Donţu a precizat că această decizie a contribuit semnificativ la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, pentru sporirea investiţiilor norvegiene în domenii strategice precum energia, infrastructura, agricultura şi noile tehnologii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar