full screen background image

Scandal într-un bar din Burdujeni, provocat de un tânăr care avea un cuţit

cutit     Ieri noapte, în jurul orei 22.25, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, în incinta unui bar situat pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, un tânăr provoacă scandal și tulbură ordinea și liniștea publică.

Polițiștii, deplasați operativ la faţa locului, l-au identificat în fața barului pe administratorul societății, care a relatat că un tânăr aflat în stare de ebrietate a provocat scandal și, la cererea sa de a părăsi localul, l-a amenințat cu un cuțit.

Patrula de poliție l-a identificat, în apropiere, pe agresor, acesta fiind Ionuț P., de 25 de ani, localnic, iar la controlul corporal efectuat asupra sa, a fost găsit un cuţit tip briceag.

În cauză, lui Ionuț P. i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de port ilegal de cuţit, acesta fiind și sancționat cu amendă pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

comments

comments




Leave a Reply

avatar