full screen background image

Ponta are programată o întâlnire cu membrii misiunii FMI

FMI     Premierul Victor Ponta are programată pentru vineri o întâlnire cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflaţi la Bucureşti pentru prima evaluare a noului acord.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene a venit marţi la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române în cadrul primei evaluări a noului acord aprobat în septembrie, iar principalele discuţii se concentrează pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Acordul a început însă cu o derogare pe cel mai important criteriu cantitativ, cel al deficitului bugetar, ţinta pentru septembrie fiind majorată cu un miliard de lei, de la 8,1 miliarde lei la 9,18 miliarde lei, ca urmare a unei performanţe slabe în ceea ce priveşte veniturile bugetare, care s-au plasat după opt luni sub nivelul programat. La mijlocul anului, diferenţa între programat şi realizat era de 400 de milioane lei (fără PNDI), iar la opt luni a depăşit un miliard de lei.

Guvernul s-a angajat în acelaşi timp să ia măsuri suplimentare în cazul în care încasările nu vor fi revigorate în următoarele trei luni, pentru a se încadra în deficitul negociat pentru acest an, de 14,7 miliarde lei.

Scrisoarea de intenţie stabileşte pentru moment ţinte nominale de deficit până la mijlocul anului viitor, când autorităţile s-au angajat să se încadreze într-un nivel de 6,2 miliarde lei, faţă de 6,6 miliarde lei în iunie 2013. În aceste condiţii, este de aşteptat ca deficitul cash pe 2014 să se situeze undeva în jurul valorii de 14 miliarde lei.

Documentul prevede însă ca deficitul cash să se încadreze în limita a 2% din PIB estimat pentru anul viitor, cu 0,3 puncte sub nivelul din acest an, ceea ce echivalează nominal cu aproximativ 14,7 miliarde lei.

Autorităţile române negociază cu misiunea FMI toţi indicatorii pe care va fi construit bugetul pe anul viitor, urmând ca proiectul de buget să fie trimis Parlamentului cel târziu în 15 noiembrie.

Discuţiile se axează în principal pe măsurile fiscale pe care Guvernul le are în vedere pentru a compensa eventuale relaxări, precum promisa reducere a CAS cu trei puncte procentuale.

Prognoza actuală a FMI pentru creşterea economică este de 2% pentru acest an şi 2,2% în 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar