full screen background image

Codul insolvenţei intră vineri în vigoare

buzunare goale     Codul insolvenţei, adoptat de Guvern la începutul acestei luni, va intra în vigoare vineri.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, arăta, în 21 octombrie, că scopul noului Cod al insolvenţei este acela de a preveni situaţiile în care societăţile debitoare s-ar sustrage de la plata obligaţiilor folosind o perioadă lungă de timp în care devin intangibile prin simpla intrare în procedura de insolvenţă şi eventual prin derularea unui plan de reorganizare.

Noua reglementare creează premisele legale ale unei proceduri de insolvenţă care asigură echilibrul între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor, a declarat Cazanciuc, la începutul acestei săptămâni, la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii iniţiate de grupurile parlamentare ale PP-DD şi PDL.

Referitor la executarea silită individuală ca modalitate de recuperare a creanţelor curente, ministrul Justiţiei a arătat că, deşi ea prevede obligaţia achitării datoriilor curente, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creanţelor curente, ajungându-se la situaţia paradoxală în care creanţele născute în cursul procedurii de insolvenţă sunt mai mari decât cele înscrise la masa credală.

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni prima moţiune simplă depusă în această sesiune parlamentară. Moţiunea iniţiată de grupurile parlamentare ale PP-DD şi PDL poartă numele “Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”.

Iniţiatorii cer “încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri şi a presei independente, revocarea imediată a Ordonanţei de urgenţă privind Codul insolvenţei, punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important şi adoptarea acestuia de Parlament prin lege, şi nu prin OUG”.

Moţiunea simplă iniţiată de 55 de deputaţi PP-DD şi PDL şi intitulată “Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei” a fost respinsă, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională a României dispoziţii din Codul insolvenţei, Curtea Constituţională urmând să discute pe 29 octombrie sesizarea Avocatului Poporului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar