full screen background image

3 dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier

POLITIST     Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, poliţiştii Postului de Poliție Vama au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, ce a avut loc în centrul comunei.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că avarierea autoturismelor s-a produs pe fondul nerespectării distanței regulamentare și că în eveniment sunt implicate două autovehicule, conduse de Nicolae S. și de Mircea G.
De asemenea, în eveniment a mai fost implicat și autoturismul condus de Iulian I., de 36 de ani, din comuna Vama, fără însă a suferi avarii.
Întrucât Iulian I. emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-a recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

Aseară, în jurul orei 18.00, I.P.J.Suceava a fost sesizat despre faptul că Teodor M., din comuna Frătăuții Noi, conduce un moped pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Polițiștii aflați în serviciu au oprit pentru control, pe DJ 291 A, mopedul înregistrat condus de Teodor M., de 66 de ani, localnic, iar în urma verificării în bazele de date ale poliţiei, s-a stabilit că cel în cauză nu figurează cu permis de conducere pentru nici un fel de categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

Tot aseară, în jurul orei 19.00, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind în serviciul de patrulare pe raza localității Burla, a oprit pentru control, pe DJ 178, mopedul neînregistrat, condus de Ioan M., de 36 de ani, din comuna Arbore.
Din verificările efectuate în bazele de date ale poliţiei, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar