full screen background image

Lucrările la baza de la Deveselu vor fi inaugurate luni

deveselu2     Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a anunțat joi, la Sibiu, că luni, 28 octombrie, va fi marcată, în prezența unor “înalți demnitari din SUA”, începerea lucrărilor la baza de la Deveselu, unde vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă.

“Anunțul e în premieră, aici la Sibiu îl fac pentru că e centrul țării și eu sunt ardelean, că luni, la Deveselu, împreună cu partea americană, cu înalți demnitari din SUA, de la Pentagon, de la Ministerul Apărării, vom inaugura la Deveselu, lucrările la acea locație, la acel termen pe care dumneavoastră îl cunoașteți scut antirachetă, care de fapt este vorba de interceptorii de rachete balistice, lucrare care trebuie să se realizeze în perioada următoare”, a spus ministrul Mircea Dușa.

El a adăugat că scutul antirachetă va fi operațional începând cu 2015. “Acest scut antirachetă, interceptorii să fie operaționali în 2015. Este un parteneriat serios cu SUA, este prima capabilitate de acest gen, care se realizează aici, în Estul Europei, având în vedere că România este stat de graniță al NATO și al UE. (…) Chiar domnul Hagel (secretarul american al Apărării, Chuck Hagel n.r.) aprecia că, deși încă nu s-a ajuns la o înțelegere cu partenerul rus, vom începe spre sfârșitul acestei luni. Inaugurarea lucrărilor va avea loc luni, la Deveselu”, a mai precizat ministrul Apărării.

Potrivit ministrului Dușa lucrările de amenajare au început încă din vară, fiind deja finalizate. “În acest parteneriat, o parte din lucrări se realizează de partea română, de către Ministerul Apărării Naționale, iar cele privind interceptorii propriu-ziși de către partea americană. Noi am început încă din vară lucrările de amenajare la Deveselu și le-am și finalizat. Mai avem câteva lucrări de executat care sunt cu termen anul viitor, dar toate operațiunile de pregătire și operaționalizarea bazei sunt în grafic”, a declarat ministrul Mircea Dușa.

România va cheltui în acest an, pentru lucrările de la Deveselu, peste opt milioane de lei, potrivit lui Dușa. “Anul acesta am prevăzut în buget opt milioane de lei. Avem prevederi și pentru anul viitor, pentru a realiza aliniamentul perimetral, sistemele de supraveghere și reamenajarea pavilioanelor în care vor fi cazați militarii români. De asemenea, o contribuție esențială are statul român prin Ministerul Dezvoltării, prin banii alocați administrației locale de la Deveselu, în vederea amenajării drumului de acces din drumul național în această locație, realizarea stației de epurare, a canalizării și a aducțiunii de apă. Sigur că de aceste utilități va beneficia și comuna Deveselu, dar vom deservi și facilitatea militară de la Deveselu”, a afirmat ministrul Mircea Dușa.

El a fost prezent joi, alături de cei peste 200 de studenți ai anului I ai Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” la ceremonia de depunere a jurământului militar în Piața Mare din Sibiu. El va mai participa joi, în Piața Victoriei din Timișoara, la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie “Mircea” cu Ordinul național Virtutea Militară în grad de Mare Ofițer cu însemn de război.

Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a subliniat încă de miercuri, la Bruxelles, că realizarea scutului antirachetă continuă, săptămâna viitoare urmând să fie instalate o parte a sistemului și radare în România, transmite AFP, citat de AGERPRES.

Ministrul american a făcut această remarcă în contextul prezenței sale la Bruxelles la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO.

Chuck Hagel a precizat, referitor la apărarea antirachetă, că așa-zisa ‘Abordare adaptivă în etape’ a acestui sistem în Europa se află pe calea cea bună și că pentru săptămâna viitoare este prevăzută ceremonia inaugurală a unui sit al sistemului american AEGIS cu baza la sol în România, notează biroul de presă al Departamentului american al Apărării, într-un comunicat difuzat pe pagina sa de internet. Sistemul AEGIS poate detecta, urmări și intercepta rachete balistice

Statele aliate și Rusia nu au reușit să-și rezolve divergențele profunde în legătură cu dosarul sensibil al apărării antirachetă, în cursul reuniunii lor de miercuri de la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles.

Acest program, bazat pe tehnologie americană, este de mai mulți ani principalul motiv de discordie între NATO și Rusia. NATO afirmă despre acest program că are drept scop protejarea membrilor europeni ai Alianței în fața unei eventuale amenințări balistice iraniene, însă Rusia îl consideră o amenințare pentru securitatea sa.

comments

comments




Leave a Reply

avatar