full screen background image

Scandal la Loteria Română

loto     Loteria Română se află în mijlocul unui scandal, în contextul în care pregăteşte un nou contract pentru jocurile de videoloterie, cunoscute popular sub numele de „păcănele”, dar nu spune nimic despre valoarea lui sau criteriile de atribuire.

Deşi societatea Loteria Română se află de câteva luni sub management privat, ceea ce ar fi trebuit să aducă mai multă transparenţă în activitatea companiei, nu există informaţii despre firmele cu care Loteria discută pentru atribuirea acestui contract şi nici despre procedura de selecţie.

Lipsa de transparenţă se menţine în ciuda faptului că este vorba de un contract important. Jocurile pe terminalele video aduc peste jumătate din veniturile companiei, adică mai mult de 100 de milioane de euro anual.

Loteria Română pierde an de an milioane de euro din cauza contractelor păguboase pe care le încheie. Acest lucru reiese clar din rapoartele Curţii de Conturi.

Aceste contractele sunt semnate cu grupul de firme grecești Intralot, în anul 2003. În urma numeroaselor controale ale Curții de Conturi a reieșit că, în perioada 2007 – 2011, grupul de firme grecești a încasat în jur de 100 de milioane de euro, respectiv 70 la sută din veniturile companiei, mult peste câștigul Loteriei Române, iar contractele au fost semnate în mod dezavantajos pentru compania română.

Pe lângă acest contracte, mai sunt și altele pe care Curtea de Conturi le consideră neprofitabile pentru Loteria Română, însă cu o valoare a prejudiciului mai mică.

La începutul anului trecut, Curtea de Conturi a constatat la Loterie prejudicii de circa 90 mil. lei (20 milioane de euro), din contracte cu firmele Shelter Security, compania de pază fiind favorizată în câştigarea unei licitaţii pentru cumpărarea sistemului de securitate şi cel cu Form Trade pentru vânzarea de cartele telefonice.

Referindu-se la pierderile foarte mari ale Loteriei Române, fostul director al instituției spunea că aceasta era la un pas de intrarea în insolvență din cauza acestor contracte dezavantajoase.

La capitolul procedură de atribuire a noului contract, transparența este aproape inexistentă. Loteria Română furnizează foarte puține informații despre ceea ce se dorește de la viitorul contract, din moment ce cel actual este aproape de finalizare.

Biroul de presă al instituției a anunțat presa doar că s-a declanșat procedura de selecție în vederea atribuirii contractului pentru serviciul de video loterie, respectiv pentru instalarea mașinăriilor tip „păcănele”, care vor fi instalate în agențiile Loteriei. Nu este menționată valoarea contractului: nu poate fi stabilită de la început, pentru că ea este dependentă de mai mulți factori variabili, se menționează în document, fără ca aceștia să fie enumerați.

Toată procedura se derulează în contextul în care compania Loteria Română a întregistrat o scădere a profitului, de patru ori în ultimii patru ani, respectiv de 8,2 milioane de euro, anul trecut, față de 35 de milioane de euro, în 2009, de exemplu, sau 30 de milioane de euro, în 2008.

comments

comments




Leave a Reply

avatar