full screen background image

14 persoane rănite, în accidentul feroviar de la Bistriţa

acc tren     O persoană rănită în accidentul feroviar produs miercuri dimineaţă în judeţul Bistriţa-Năsăud este în stare gravă, o alta are fracturi la ambele picioare, iar restul persoanelor sunt rănite uşor, potrivit purtătorului de cuvânt al IJSU, Marius Rus.

Numărul total al răniţilor este de 14 persoane, accidentul având loc în ciocnirea dintre un tren de marfă şi o drezină pe o linie între localităţile Monor şi Vătava.

Din cauză că locul unde a avut loc accidentul feroviar se află într-o zonă inaccesibilă, salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă aproape doi kilometri pe jos, cu tărgile şi echipamentele medicale, pentru a putea ajunge la răniţi.

La faţa locului intervin echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, ISU Bistriţa-Năsăud, dar şi ambulanţe din judeţul Mureş, având în vedere că accidentul a avut loc la graniţa cu acest judeţ.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, spune că atât marfarul, cât şi drezina se aflau pe aceeaşi linie de cale ferată, iar cea din urmă a lovit din spate trenul.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cum au ajuns drezina şi trenul de marfă pe aceeaşi linie de cale ferată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar