full screen background image

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat

cfr marfa     Comisia de privatizare a comunicat Grup Feroviar Român că privatizarea nu poate fi încheiată pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seara că Grup Feroviar Român (GFR) ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.

Comisia de privatizare a CFR Marfă, în calitate de vânzător, a convocat luni echipa Grup Feroviar Român (GFR) la sediul Ministerului Transporturilor pentru a comunica faptul că nu poate să invite câştigătorul licitaţiei, GFR, la finalizarea privatizării întrucât nu au fost îndeplinite două condiţii de care depindea această procedură, se arată într-un comunicat transmis de GFR.

Cum nu s-a ajuns la momentul finalizării, contractul se desfiinţează de drept la finalul zilei, iar cumpărătorul, GFR, nu are bază legală să achite diferenţa de preţ, menţionează GFR.

“Am fost astăzi chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesar pentru a-şi da avizul. În aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării. Dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi”, a declarat în comunicat Gruia Stoica, proprietarul GFR.

comments

comments




Leave a Reply

avatar