full screen background image

Lucrările la Cetatea de Scaun continuă

cetate 1    Lucrările de amenajare la Cetatea de Scaun a Sucevei vor continua şi pe timpul iernii.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu, au analizat stadiul lucrărilor la faţa locului, apreciind munca depusă de firmele “General Construct”, “Loial” şi “Restaco”.

Nechifor a ţinut să precizeze că cetatea va fi integrată într-un circuit turistic naţional şi a propus colaborări viitoare.

Nechifor: “De acum, trebuie să ne preocupe integrarea Cetăţii într-un calendar de promovare. Sunt câteva elemente care a căror realizare încă nu a început – partea de belvedere, parcarea, sau partea de spectacol de muzică şi sunet, care va atrage foarte mulţi turişti. Vom discuta şi cu ÎPS Pimen, pentru că acest paraclis poate să prindă viaţă, inclusiv religioasă.”

Primarul Lungu susţine că, prin reabilitare, Cetatea de Scaun a fost salvată de la prăbuşire, în final urmând să devină “o lucrare care va pune în valoare întreg oraşul”.

El are, însă, şi un motiv de supărare. “Acest proiect este trunchiat faţă de cum a fost iniţiat, pentru că n-am putut dovedi proprietatea din zona împădurită, şi jumătate de prpoiect n-a mai fost aprobat. Sperăm ca, în ceasul al doisprezecelea, să găsim soluţii pentru a pune în valoare şi partea de jos. Acolo ar trebui să fie minicascade, alei ilumintae, puncte de informare turistică etc.”

Termenul de finalizare a lucrărilor de la Cetatea de Scaun este aprilie 2015.

Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproape 12 milioane de euro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar