full screen background image

Andrei Gerea, propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei

Andrei-Gerea     Andrei Gerea este propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei, a anunţat, marţi, după şedinţa BPN, liderul liberal Crin Antonescu. “Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu.

Antonescu a precizat că propunerea a fost aprobată în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, de către cei 58 de membri prezenţi la şedinţă.

“Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu.

El a mai spus că este “un minister foarte greu, în general, într-o ţară care are principala problemă în zona economică”.

Andrei Dominic Gerea, propus de PNL pentru portofoliul Economiei, are 45 de ani şi a absolvit în 1997 Academia de Studii Economice Bucureşti – Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, primul său loc de muncă fiind ca electronist automatizări, la Automatica SA.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Gerea are o vechime de 23 de ani în PNL, ocupând pe rând funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar Bucureşti, secretar Relaţii Interne al aceleiaşi organizaţii şi apoi vicepreşedinte. În perioada 1994 – 1996 a fost vicepreşedinte al TNL Bucureşti, vicepreşedinte al PNL sector 1, iar din 2002 este vicepreşedinte al PNL Argeş.

Ca activitate profesională, a început în 1987 ca electronist automatizări la Automatica SA, apoi în perioada 1988 – 1992 a fost electronist la ICE Felix Computers SA, timp de un an director comercial la Van Soestbergen SRL, între 1993 şi 1997 merceolog la Industrialexport. În intervalul 1997 – 2002 a fost manager realţii cu clienţii la Eximbank România, iar între 2000 şi 2001 a ocupat un post similar la Emporiki Bank, aceeaşi poziţie deţinând-o şi în perioada 2002-2004 la Alpha Bank. Totodată, a fost şi director de sucursală la Banca Ţiriac, filiala Piteşti.

În 1996 – 2000 şi 2000 – 2004 a fost consilier local la sectorul 1, iar în perioada 1998 – 2000 a fost şi membru al Consiliului de Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov. În perioada 1999 – 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Poşta Română SA.

comments

comments




Leave a Reply

avatar