full screen background image

Peste 40% din şoselele publice ale României sunt neasfaltate

Bechtel_CJ     Aproape 35.000 de kilometri de drumuri publice din România nu au nici măcar un strat de asfalt, fiind de pământ sau în cel mai bun caz pietruite. Inclusiv un „drum naţional“ din estul României – aflat adică în partea superioară a ierarhiei căilor de infrastructură -, de circa 40 de kilometri, este de pământ.

Peste 40% din reţeaua de drumuri publice din România, cu o lungime totală de 84.185 de kilometri, este formată din dru­muri pietruite sau de pământ, în timp ce jumătate din şoselele care au fost modernizate de-a lungul timpului au deja du­rata de serviciu depăşită, ceea ce în­seamnă că circulaţia pe acestea este îngreu­nată de asfaltul deteriorat, gropi şi deni­velări, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică, valabile la finalul anului 2012.

Premierul Victor Ponta, prezent sâm­bătă la inaugurarea lucrărilor de moder­ni­za-re a drumului naţional 29 Botoşani – Su­ceava, a spus că anul viitor va trebui asfaltat şi ultimul drum naţional de pământ din Ro­mânia, respectiv drumul naţional 24C Ră­­dăuţi Prut – Manoleasa, potrivit Mediafax.

„La anul trebuie să punem banii pentru asfalt. Trebuie să facem ca în România să nu mai fie niciun drum naţional de pământ. Acesta e ultimul şi cred că e ruşinos pentru România să aibă drum naţional de pământ“, a spus Ponta.

comments

comments




Leave a Reply

avatar