full screen background image

Nicolăescu: Pachetul de bază pentru neasiguraţi – prevenţie, programe naţionale, urgenţă

upu     Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat că pachetul de bază de care vor beneficia şi cetăţenii neasiguraţi include doar prevenţia, serviciile aferente programelor naţionale şi cele de urgenţă, asiguraţii beneficiind de servicii suplimentare.

“Pachetul de bază se va asigura pentru toate categoriile de cetăţeni, şi asiguraţi, şi neasiguraţi, doar pe câteva elemente: pe prevenţie, pe programe naţionale şi pentru urgenţă”, a declarat Nicolăescu la TVR1, explicând că aceste prevederi sunt incluse în programul de guvernare.

Cetăţenii asiguraţi vor beneficia şi de alte servicii, “pentru că ei sunt plătitorii de asigurări de sănătate”, a adăugat Nicolăescu.

Pachetul de servicii medicale de bază este structurat pe mai multe capitole şi vizează medicina primară, de ambulatoriu şi de spital, dar şi asistenţa comunitară şi medicina dentară, stabilind serviciile de care beneficiază toţi cetăţenii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu.

Printre reglementările pachetului se numără limitarea internărilor în spitalele publice, însă numai pentru acele cazuri care pot fi tratate în ambulatoriul de specialitate, în spitalizare de zi sau de către medicul de familie.

Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat marţi de Ministerul Sănătăţii şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie, este primul document de acest fel adaptat bugetului estimat pentru 2014, potrivit reprezentanţilor MS.

Realizarea pachetului este prevăzută în acordul cu Fondul Monetar Internaţional.

comments

comments




Leave a Reply

avatar