full screen background image

7 spărgători de locuinţe, săltaţi dimineaţă de mascaţi

mascati-mateiu     Poliţiştii suceveni au efectuat, marţi dimineaţă, 13 percheziţii pe raza judeţului Suceava, la Vicovu de Sus, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Bilca şi Gălăneşti.

Acţiunea a fost destinată destructurării unor grupări infracţionale specializate în furturi din locuinţe, societăţi comerciale şi infracţiuni economice.

Peste 70 de poliţişti suceveni au participat la acţiuni de amploare pentru combaterea infracţionalităţii judiciare şi economice.

Potrivit anchetatorilor, hoţii furat orice prindeau, începând de la bijuterii sau bani, până la aparatură medicală de performanţă. Bunurile erau vândute apoi pe internet.

Cu ocazia descinderii de astăzi, au fost ridicate de la domiciliile suspecţilor două maşini, un Ford Tranzit şi o Dacia Papuc, sume de bani şi bunuri despre care există suspiciunea că sunt furate. De asemenea, de la unul dintre suspecţi au fost ridicate şi mai multe ceasuri elveţiene.

Pe numele celor şapte suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, condiţii în care aceştia au fost introduşi imediat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Prejudiciul adus pe reţeaua de hoţi se ridică la peste 100.000 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar