Modul în care se va calcula impozitul pe proprietăţi se va modifica anul viitor. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că de la 1 ianuarie 2014 se vor recalcula impozitele pe proprietăţi în funcţie de destinaţia imobilului, nu de proprietar.
“Avea dreptate ministrul de Finanţe, de aceea nu m-am contrazis deloc. Am zis o chestiune pe care dânsul a îndreptat-o şi îi mulţumesc. De asta merg la emisiuni cu ministrul de Finanţe, cu ministrul Agriculturii pentru că nu ştiu toate lucrurile, nici nu trebuie să le ştiu eu pe toate. Fiecare ministru îşi ştie portofoliul cel mai bine. Deci, concret, la ce mă întrebaţi dumneavoastră, avea dreptate domnul ministru Chiţoiu şi anume de la 1 ianuarie se recalculează impozitele pe proprietăţi, în funcţie de destinaţia imobilului, nu de proprietar”, a explicat Ponta, la Palatul Parlamentului.
Leave a Reply