full screen background image

Parlamentarii din Comisia Roşia Montană vizitează exploatarea minieră

foto CODRUTA DRAGOESCU     Parlamentari din Comisia specială pentru Roşia Montană vor vizita miercuri mai multe cariere din zona minieră Roşia Montană. Aleşii vor sta de vorbă cu autorităţile locale şi minerii, dar vor asculta şi opiniile contestatarilor.

Din cei 21 de membri ai Comisiei speciale pentru Roşia Montană vor merge în teritoriu doar 12 parlamentari.

Aceştia vor vizita, printre altele, staţia pilot de tratare a apelor acide, zona protejată Carpeni, carierele Cetate, Cirnic, Orlea, Jig, zona protejată Biserica Greco Catolică, zona protejată centrul istoric.

Membrii Comisiei vor avea şi întâlniri cu sindicatul Viitorul mineritului şi ONG-uri locale pro minerit şi locuri de muncă, cu autorităţile locale/regionale, cu Alburnus Maior, cu Fundaţia Pro Munţii Apuseni, alte asociaţii şi fundaţii din oraşul Câmpeni.

După deplasarea la Roşia Montană, joi, de la ora 18,00, vor avea discuţii la Parlament cu toate persoanele care au solicitat acest lucru prin intermediul site-ului dedicat comisiei speciale. Printre acestea: Răzvan Orăşanu – director Societatea Academică din România, Florin Dobrescu – secretar al Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”, Bagiu Ovidiu Ilie – Asociaţia Fapte Bucureşti şi ONG-urile şi fundaţiile care au protestat împotriva acestui proiect.

Potrivit preşedintelui Comisiei, senatorul Darius Vâlcov, lunea viitoare vor fi audieri cu ministrul Marilor Proiecte şi ministrul Justiţiei, marţi cu ministrul Economiei, ministrul Delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul delegat pentru Buget.

Miercuri va fi invitat ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, reprezentanţi ai Institutului Geologic al României, SRI, SIE şi inventatorul Jack Goldstein, iar joi persoane din conducerea Roşia Montană Gold Corporation, Gabriel Resources şi Minvest. Vineri vor fi invitaţi la dezbatere reprezentanţi ai BNR, Preşedinţiei, Academiei Române, ai cultelor, Uniunii Arhitecţilor şi Academiei de Studii Economice.

Până în prezent, la Comisie au participat la dezbateri ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar