full screen background image

2 curcani şi 5 pui, furaţi dintr-o gospodărie din Vicovu de Jos

Curcani     Poliţiştii Postului Vicovu de Jos, au fost sesizaţi de Maria M., de 71 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de 23/24 septembrie, persoane necunoscute au sustras, din grajdul locuinţei sale, păsări și alte bunuri.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, polițiștii au stabilit faptul că autorii au pătruns în grajdul părții vătămate, de unde au sustras doi curcani de 15 kg fiecare şi 5 pui, iar din şură, dintr-o trusă de scule, au sustras chei fixe, chei reglabile, două chei franceze şi 2 cleşti .

Pentru transportarea acestor bunuri, autorii s-au folosit de o roabă, pe care au sustras-o din spatele şurii, unde aceasta era depozitată, prejudiciul fiind estimat la valoarea de aproximativ 500 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “furt calificat”, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar