full screen background image

Incendiu provocat la o gospodărie din Arbore

pompieri     Ieri noapte, la ora 02.48, la locuinţa lui Vasile F., de 59 de ani, din comuna Arbore, a izbucnit un incendiu, în urma căruia au fost distruse casa de locuit, magazia de lemne, adăpostul de animale și alte bunuri casnice (mobilier), valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 5.000 de lei.

Incendiul a fost localizat şi stins de pompierii militari, care au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat, de către persoane necunoscute.

În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat autorul faptei în persoana lui Constantin I., de 23 de ani, din comuna Sucevița, care locuiește fără forme legale în comuna Arbore și care a recunoscut comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat, faţă de învinuit s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere şi s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar