Mai mulţi suceveni nu primesc pensii de invaliditate, aşa cum au solicitat, sau au trecut în grade de invaliditate inferioare, după ce comisia specială a Casei Judeţene de Pensii a văzut sau revăzut dosarele beneficiarilor respectivei prestaţii sociale.
Potrivit unei informări a instituţiei sucevene, în prima jumătate a anului 2013, la comisia de expertiză a încadrării în grad de invaliditate s-au prezentat 13.680 de cazuri, 9 dintre acestea fiind respinse, iar altele 19 „depensionate”.
Potrivit CJP, în cazul în care dreptul la pensie de invaliditate este acordat prin săvârşirea unei infracţiuni, atât beneficiarul pensiei de invaliditate, cât şi persoanele care au participat, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat încadrarea în grad de invaliditate, pot fi traşi la răspundere, în condiţiile legii.
Conform sursei citate, în primul semestru al anului, la Spitalul specializat din Gura Humorului au existat 125 cazuri internări pe motiv de îmbolnăviri profesionale, prin Casa de Asigurări de Sănătate, în schimbul serviciilor medicale acordate, făcându-se decontări pentru 29 cazuri.
Totodată, în 210 situaţii, s-au acordat prestaţii în bani, pe termen scurt şi lung, sub formă de indemnizaţii şi compensaţii pentru atingerea integrităţii, precum şi despăgubiri pentru deces.
Nu în cele din urmă, până la finele lunii iunie 2013, Casa Judeţeană de Pensii a preluate 6 declaraţii pe propria răspundere privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Leave a Reply