full screen background image

Campanie de informare privind alegerile europene din 2014

parlamenteuropean     Biroul de Informare al Parlamentului European în România a lansat, vineri, la Bucureşti, campania dedicată informării cetăţenilor statelor membre cu privire la alegerile europene din 2014, sub logo-ul “Acţionează. Reacţionează. Decide” şi sloganul “Acum e altfel”, eveniment desfăşurat în prezenţa a trei vicepreşedinţi ai grupurilor politice din PE, Corina Creţu (grupul socialiştilor şi democraţilor europeni – S&D), Adina Vălean (grupul liberal -ALDE) şi Marian-Jean Marinescu (grupul popularilor europeni – PPE).

“Obiectivele acestei campanii instituţionale sunt acelea de a informa cetăţenii europeni cu privire la alegerile europene, de ce este important să participe la aceste alegeri şi, mai cu seamă, să înţeleagă mai bine impactul deciziilor care se iau la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în cadrul Parlamentului European, asupra vieţii lor, a noastre, de zi cu zi. Poate unul dintre lucrurile cele mai importante şi care diferenţiază această campanie de campanii de informare similare este faptul că în contextul acestei campanii se va reliefa mai clar impactul votului cetăţeanului asupra constituirii unei majorităţi politice în PE care să-l aleagă pe viitorul preşedinte al Comisiei Europene”, a declarat Mădălina Mihalache, şeful interimar la Biroului de Informare al PE în România, la lansarea campaniei de informare.

Ea a precizat că, aşa cum este concepută, campania va fi “neutră din punct de vedere politic” şi va fi acompaniată de un videoclip de prezentare valabil pentru toate statele membre.

“Este nonpartizană. Va scoate în evidenţă, aşa cum spuneam, impactul deciziilor Parlamentului asupra vieţii de zi cu zi, dar nu se va implica în niciun fel în campaniile pe care partidele politice europene şi partidele naţionale le vor desfăşura în ţările lor şi la nivel european”, a declarat Mădălina Mihalache.

Mesajul principal al campaniei, a completat ea, este acela de a arăta diferenţele faţă de etapele anterioare ale activităţii PE.

“Şi anume că ne aflăm într-un context mult diferit faţă de anii precedenţi, ne aflăm într-o situaţie în care Parlamentul are puteri sporite după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi ne aflăm, de asemenea, într-o situaţie în care Parlamentul doreşte să facă această legătură dintre vot şi desemnarea noului preşedinte al Comisiei Europene”, a declarat şeful Biroului de Informare al PE în România.

Mădălina Mihalache a precizat că rezultatele unui studiu Eurobarometru arată că cetăţenii europeni au răspuns afirmativ participării la vot pentru alegerile pentru PE, în procent de 55%, în măsura în care vor şti din timp cine sunt cei care candidează pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Campania va avea patru etape. Prima etapă care se desfăşoară sub sloganul “Acţionează. Reacţionează. Decide” îşi propune să explice noile puteri ale Parlamentului European şi modul în care acesta îi influenţează pe locuitorii din UE.

Faza a doua, desfăşurată din octombrie până în februarie 2014, va fi centrată pe cinci teme principale – economia, calitatea vieţii, locurile de muncă, bugetul şi folosirea banilor Uniunii Europene şi UE în lume – prin intermediul unor evenimente interactive organizate în oraşele europene.

Faza a treia, campania electorală propriu-zisă, va începe în luna martie şi se va axa pe data alegerilor – 22-25 mai. Aceste date vor fi adăugate pe logo pe măsură ce se vor apropia alegerile. În această fază se aşteaptă ca grupurile politice europene să-şi desemneze candidaţii la preşedinţia CE.

După alegeri, faza finală, care va dura de la finele lunii mai până în luna noiembrie 2014, se va concentra pe noul Parlament European, pe alegerea noului preşedinte al Comisiei Europene şi pe inaugurarea noii Comisii.

Inaugurarea noii Comisii se va face în cadrul unui eveniment desfăşurat cel mai probabil la 1 noiembrie 2014 pe esplanda din faţa Parlamentului European, pentru a marca faptul că preşedintele CE este responsabil în faţa legislativului european, a subliniat şeful Biroului de Informare al PE.

Campania va costa 16 milioane de euro la nivel european, fonduri distribuite pentru cele 28 de state membre, a precizat Mădălina Mihalache.

De la 1 decembrie 2013, pe pagina Parlamentului European va fi deschis un website privind desfăşurarea campaniei de informare.

Parlamentul European a lansat la Strasbourg, la 10 septembrie 2013, campania instituţională de informare pentru alegerile europene care vor avea loc în perioada 22-25 mai 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar