full screen background image

Bătrân de 88 de ani din Slatina, spitalizat după ce a fost bătut de un consătean

ambulanta-suceava     Aseară, la ora 18.42, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U 112”, despre faptul că, pe drumul forestier Ciumârna, din comuna Slatina, se află un bărbat lovit.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 18.00, Ion N., de 88 de ani, se afla în locul numit “Dealul de la Motreni”, cu vitele la pășunat, timp în care a fost lovit cu pumnii de către Mihai I., de 40 de ani, din aceeași localitate, provocându-i-se leziuni.

Bătrânul a fost transportat, cu o ambulanță, la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, stabilindu-se diagnosticul de “policontuzii”, rămânând internat pentru observație.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, urmând ca, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei şi evoluţia stării sale de sănătate, să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar