full screen background image

3 dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier

Politia rutiera     Ieri, la ora 15.35, un echipaj a oprit pentru control, pe B-dul Ştefan cel Mare, din municipiul Suceava, autoturismul condus de Claudiu L., de 33 de ani, din municipiul Rădăuţi, care are permisul de conducere anulat.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Tot ieri, la ora 15.15, Nelu B., de 40 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a sesizat poliția, prin “S.N.U.A.U 112” despre faptul că drumul de acces spre o proprietate personală, situat lângă un local de alimentaţie publică din municipiul Câmpulung Moldovenesc, îi este blocat de două autobasculante şi nu poate ieşi cu autoturismul proprietate personală în strada Calea Bucovinei.
La sosirea la faţa locului a echipajului de poliţie rutieră, Nelu B. a fost găsit la volanul autoturismului, care era staţionat pe drumul de acces spre proprietatea sa, în imediata apropiere a străzii Calea Bucovinei.
Întrucât se cunoştea faptul că Nelu B. este cercetat pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier, s-a procedat la verificarea în evidenţe a situaţiei permisului de conducere a acestuia, stabilindu-se că nu are dreptul de a conduce autovehicule, permisul de conducere fiindu-i reţinut.
Deşi celui în cauză i s-a adus la cunoştinţă acest lucru şi i s-a pus în vedere în prezenţa martorilor asistenţi să nu conducă autoturismul pe drumul public, în momentul în care s-a deblocat calea de acces menţionată, Nelu B. s-a pus în mişcare, conducând autoturismul pe strada Calea Bucovinei, spre centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Azi noapte, la ora 02.35, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit în trafic, pe strada Universităţii, din localitate, autoturismul condus de Mihai I., de 19 ani, din comuna Zvoriştea.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar