full screen background image

Ploi în toată ţara în următoarele 12 ore

ploi sv 2     ANM a emis o nouă avertizare de ploi torenţiale. Vor fi afectate zonele lovite deja de inundaţii.

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (19/20 septembrie) în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali va ploua pe arii relativ extinse. Ploile vor fi moderate cantitativ, astfel că izolat se vor cumula 15…20 l/mp.Vineri, vremea va fi răcoroasă în toată ţara, deşi în regiunile intracarpatice valorile termice diurne cresc uşor faţă de joi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va prezenta intensificări locale la munte şi izolate în rest. Temperaturile maxime vor fi de 13-14 grade în depresiunile transilvane şi 23 de grade în sudul extrem, la Alexandria, Giurgiu şi Călăraşi.

În capitală vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil dar dimineaţă, aşa cum ne-am obişnuit, va fi rece: 8-10 grade. La amiază, puţin peste 20 de grade, iar cerul va fi variabil.

În continuare, sâmbătă vremea va fi mai rece decât în mod normal în a treia decadă a lunii septembrie. La munte şi în regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării, cerul se va înnora temporar şi pe arii restrânse va ploua slab. La altitudini de peste 1800 m, sunt posibile şi precipitaţii mixte. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14-15 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei şi 23 de grade în Lunca Dunării.

Vremea se va menţine rece şi sâmbătă în capitală. Cerul va fi variabil, iar temperatura maximă va fi de 21…22 de grade.

comments

comments




Leave a Reply

avatar