full screen background image

Şofer băut spitalizat, după ce s-a răsturnat cu maşina, la Drăguşeni

POLITIST     Azi noapte, în jurul orei 01.15, IPJ Suceava a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că, pe raza comunei Drăgușeni, un autoturism s-a răsturnat.

La fața locului s-au deplasat polițiști, un echipaj de la ambulanță și un echipaj de descarcerare care au procedat la scoaterea victimei din autoturism și acordarea primelor îngrijiri medicale, ulterior victima fiind transportată la Spitalul municipal Fălticeni, pentru consult medical, unde s-a constatat că nu prezintă leziuni.

Pompierii au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi au deconectat bornele de la acumulator, concomitent cu accesul rapid la victima care se afla în interiorul maşinii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că victima era și conducătorul autoturismului, fiind identificat ca fiind Vasile L., de 25 de ani, din comuna Drăgușeni.

Datorită faptului că acesta emana miros de alcool și era în stare avansată de ebrietate, s-a procedat la recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar