full screen background image

Şeful ISJ Suceava, mulţumit de modernizările la unităţile de învăţământ

scoala     Unitățile școlare din județ au organizat evenimentele tradiționale de deschidere a noului an, majoritatea oferind noutăți din punct de vedere al amenajărilor de spații, în funcție de necesități și de bugetul disponibil.

Astfel, reprezentanții Inspectoratului Școlar, împreună cu autoritățile locale și județene participanți la festivități au avut prilejul să viziteze spații modernizate pe parcursul ultimului an, decorate cu elemente de cultură școlară specifice, relevante pentru obiectivele educaționale și valorile estetice.

Inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr, ne informează că un prim inventar al acestor modernizări, pe zone geografice, cu accent pe mediul rural, arată un confort îmbunătățit, cu precădere prin implicarea factorilor locali, după cum urmează:

Zona Suceava

– Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava (sala de gimnastică);

– Colegiul Național “Minai Eminescu” (amenajare holuri și laboratoare de informatică);

– Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” Suceava (săli de clasă, cabinete, laboratoare şi cantină)

– Grădinița cu Program Normal “Pinocchio” Suceava (înlocuire şarpantă şi instalaţie electrică);

– Şcoala Siminicea (construire grupuri sanitare, parchetarea sălilor de clasă);

– Școala Primară Adâncata (înlocuirea tâmplăriei exterioare, realizarea extinderii pentru grupuri sanitare interioare);

– Grădinița cu Program Normal Pătrăuți (finalizarea construcției cu darea în folosință);

– Școala Gimnazială Pătrăuți (finalizarea cu darea în folosință a noii clădiri cu săli de clasă, prin programul PRIS);

Zona Fălticeni

– Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni (modernizare internat, înlocuire tâmplărie la corpul C, reabilitare sală de sport);

– Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni (reabilitare instalaţie electric şi reparaţii spaţii şcolare şi administrative);

– Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni (reabilitare acoperiş, înlocuire tâmplărie);

– Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni şi, Şcoala Gimnazială “Ion Irimescu” Fălticeni (reabilitare sală de sport);

– Şcoala Gimnazială Rîşca (extindere clădire pentru grupuri sanitare şi spaţiu centrale termice);

– Şcoala Gimnazială “Nicolae Labiş” Mălini (amenajare grupuri sanitare interioare);

– Școala Gimnazială Nr.1 Bogdănești și Școala Gimnazială Nr.2 Bogdănești (amenajarea grupurilor sanitare cu apă curentă, având condiții de autorizare din punct de vedere sanitar);

– Școala Primară Forăști (reabilitatea clădirii, cu finalizarea lucrărilor);

– Școala Gimnazială Petia, Bunești (înlocuirea acoperișului);

Zona Rădăuți

– Colegiul Tehnic Rădăuți (amenajare grupuri sanitare, cancelarie, bibliotecă);

– Colegiul “Andonic Motrescu” Rădăuți (amenajare holuri);

– Școala Gimnazială “Bogdan Vodă” Rădăuți (înlocuire tâmplărie exterioară și amenajări interioare – săli de clasă și holuri);

– Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus (reabilitare acoperiş, central termică, înlocuire tâmplărie la 3 corpuri de clădire);

– Liceul Tehnologic Cajvana (modernizare spaţii şcolare la două corpuri de clădire);

– Școala Gimnazială Volovăț (amenajare săli de clasă în corpul A, cu darea în funcțiune în noul an școlar);

– Școala Primară Botoșenița Mare, Calafindești (finalizarea lucrărilor de moernizare, cu darea în folosință);

Zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei

– Şcoala Gimnazială Crucea (înlocuire acoperiş);

– Şcoala Primară Vadu Negrilesei – Stulpicani (reparaţii capitale);

– Şcoala Gimnazială “George Voievidca” Câmpulung Moldovenesc (reparaţii acoperiş, reabilitare holuri);

– Şcoala Gimnazială “Teodor Ştefanelli” Câmpulung Moldovenesc (reabilitare grupuri sanitare şi holuri);

– Şcoala Gimnazială „Iogu Toma” Vama (lucrări de reparaţii la corpul principal al şcolii);

– Şcoala Gimnazială Ion Şuhane” Frumosu (amenajare grup sanitar);

– Şcoala Gimnazială Coşna (lucrări de modernizare la corpul principal de clădire);

– Şcoala Gimnazială Dorna Arini (amenjare sală sport);

– Școala Primară Podu Coșnei (continuarea lucrărilor de reabiliare, cu finalizarea spațiilor de învățământ).

comments

comments




Leave a Reply

avatar