full screen background image

Programul „Cornul şi laptele”, pus în pericol de licitaţiile organizate cu întârziere

lapte-corn     Noul an şcolar începe fără rechizite pentru elevii săraci, fără pază în unităţile de învăţământ şi fără corn şi lapte pe bănci. Elevii nu vor mai primi produsele lactate şi de panificaţie, deoarece licitaţiile organizate de Consiliile Judeţeane au întârziat.

În mai multe judeţe din ţară, Programul „Cornul şi laptele” va fi întârziat, deoarece Consiliile Judeţene au fixat licitaţiile pentru acordarea alimentelor chiar şi cu o lună după începerea şcolii.

În judeţul Dolj aceasta licitaţie este programată pentru 19 septembrie, în Teleorman pe 20 septembrie, în timp ce în Bucureşti societăţile se pot înscrie la licitaţie abia pe 19 octombrie.

Sunt şi locuri în ţară unde nu s-a înscris nicio firmă care să le furnizeze produse elevilor. De exemplu, în Arad licitaţia ar trebui să aibă loc astăzi, dar nu există niciun candidat.

Acolo unde licitaţia va avea loc, dacă vreuna din firmele participante va contesta rezultatul, atunci termenul se va prelungi cu încă o lună cel puţin, până la soluţionarea acesteia. În acest caz, există posibilitatea ca produsele lactate şi de panificaţie să ajungă pe băncile elevilor tocmai în luna noiembrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar