full screen background image

Eutanasierea câinilor fără stăpân după 14 zile, adoptată de Camera Deputaţilor

cainii-vagabonzi1368618884     Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanţii PDL, PSD şi PNL şi-au exprimat susţinerea faţă de forma legii rezultată de la comisie.

Votul final asupra legii urmează să fie dat la ora 12.30, Camera Deputaţilor fiind forul decizional asupra acestui proiect.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la şedinţa plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.

comments

comments




Leave a Reply

avatar