full screen background image

Dosar penal pentru tată şi 2 dintre fiii săi, după o bătaie la Dărmăneşti

Dosar penal     Agenţii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați de Maria B., din comuna Pătrăuți, despre faptul că în curtea locuinței sale au pătruns fără drept Ioan L. și Virgil L., de 46 de ani, care i-au agresat fizic pe tatăl ei, Ionel B., de 44 de ani, și pe fratele acesteia, Vasile B., de 20 de ani.

În urma primelor verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 8 septembrie, în jurul orelor 20.10, Ioan L., de 21 de ani, și Vasile B., de 20 de ani, ambii din Pătrăuți, au avut o altercație în zona unui bar.

Ulterior, Ioan L. s-a deplasat la locuința lui Vasile B., a sărit gardul și a intrat în curte, înarmat cu o bucată de lemn, reproșând faptul că în timpul altercației avute anterior și-a pierdut telefonul.

Cei doi au început să se lovească, moment în care au intervenit și Ionel B., pe de o parte, și Virgil L., tatăl lui Ioan L. și Bogdan L., pe de altă parte.

Persoanele implicate s-au lovit reciproc, provocându-și leziuni, fiind necesară interveniția a două ambulanțe care au preluat pentru îngrijiri medicale pe Ioan L., cu diagnosticul “contuzie piramidală nazală și traumatism cranio facial”, Ionel B., cu diagnosticul de “traumatism cranio cerebral” și Vasile B., cu diagnosticul de “traumatism cranio cerebral”.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate față de Ioan L., Virgil L. și Bogdan L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu și, în funcție de poziția procesuală a părților implicate, se vor efectua cercetări privind infracțiunea de “lovire sau alte violențe”, cauza urmând a fi soluționată procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar