full screen background image

Aproape 1.000 de petiţii înregistrate la Prefectura Suceava

Palatul_Administrativ_din_Suceava3     De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate, la Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, un număr de 946 de petiţii, din care 772 de petiţii locale şi 174 de petiţii şi sesizări de la autorităţile centrale.

Cele mai multe dintre acestea, în număr de 450 (388 locale şi 62 centrale), au avut drept subiect cereri de retrocedare terenuri şi imobile în conformitate cu legile speciale din domeniu.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al petiţiilor, 153 au fost rezolvate în favoarea petentului, 97 – au avut rezultat negativ, 430 – au fost redirecţionate şi rezolvate către alte instituţii publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, 86 petiţii sunt în curs de soluţionare, iar un număr de 36 au fost clasate, ca urmare a faptului că respectivii cetăţenii au revenit cu aceiaşi problemă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar