Turiștii nu au scăpat de problema algelor nici în acest an. O singură furtună mai puternică în largul mării a făcut ca litoralul românesc să fie invadat. Numai din staţiunea Mamaia, cei de la Apele Române au strâns tone de alge. Oamenii au muncit în cursul nopţii ore întregi cu vole, tractoare si utilaje pentru a curăţa nisipul.
Imediat după lăsarea întunericului, salariaţii Administraţiei Bazinale Dobrogea au trecut la treabă, după ce întreaga zi s-au format munţi de alge la malul mării.
Cea mai afectată staţiune rămâne Mamaia, spre disperarea turiştilor.
Astfel de acţiuni au avut loc periodic în staţiunile de la malul mării.
“De la începutul sezonului și până acum au fost strânse 9.500 tone de alge 3.700 în ultimele săptămâni. În 2012 am avut 27.500 tone alge iar vârful l-am avut în 2011 cu 40.00 de tone”, a afirmat reprezentantul companiei care se ocupă cu strângerea algelor.
Chiar şi aşa, în Mamaia, hotelurile au fost pline până la refuz, în week-endul care s-a încheiat.
Patronii de terase au păstrat preţurile la fel de mici ca la început de sezon. Aşa se explică şi faptul că unele terase au avut încasări chiar şi de 50 de mii de lei într-o singură zi.
Leave a Reply