full screen background image

3 persoane cu dosare penale, după o bătaie în centrul Rădăuţilor

dosar-penal     Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată, prin “SNUAU 112”, cu privire la faptul că  un grup de persoane, fac scandal în zona centrală a municipiului.

Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că, în intersecția străzilor Piața Unirii cu Ștefan cel Mare, a avut loc un scandal în care au fost implicate mai multe persoane.

La fața locului au fost identificate două autoturisme, abandonate lângă intersecție.

Din verificări s-a stabilit că patru familii din comuna Dornești, în noaptea de 17/18 august, au participat la o nuntă organizată în municipiul Rădăuți, iar, în jurul orei 06.20, au plecat cu 2 autoturisme spre domicilii.

În momentul în care primul autoturism, condus de Beniamin M., a ajuns la semaforul din centrul municipiului, cu intenția de a vira spre dreapta, pe culoarea verde intermitent, a oprit și a dat prioritate de trecere unui autoturism.

Conducătorul auto din urmă a oprit în fața mașinii conduse de Beniamin M., blocându-l, între cei doi şoferi a început o discuție în contradictoriu, iar, la scurt timp, în intersecție a venit și a treia mașină, a cărei ocupanți se cunoșteau cu cei din primul autoturism.

De pe strada Ștefan cel Mare, a mai apărut şi un al patrulea autoturism, în care se aflau cunoștințe ale cetățenilor din comuna Dornești.

Ocupanții celor patru autovehicule au coborât și între ei s-a  produs  o altercație, în care s-au lovit reciproc, fără însă a-și provoca leziuni grave.

Până la sosirea primului echipaj pe ordine publică, ocupanții a două dintre autoturisme au părăsit locul incidentului, abandonând mașinile.

La scurt timp, la sediul poliției s-au prezentat George C., de 24 de ani, din municipiul Rădăuţi, și Ionel L., de 26 de ani, din oraşul Milişăuţi, care au declarat faptul că au fost implicați în scandal și că cele două autovehicule părăsite la locul faptei le aparțin.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și lovire sau alte violențe față de George C., Ionel L. și Ioan P., de 27 de ani, din municipiul Rădăuţi, fiind luate măsuri în vederea identificării tuturor participaților la incident.

comments

comments




Leave a Reply

avatar