full screen background image

Peste 500 de poliţişti vor asigura ordinea în perioada 15 – 18 august

Politia     Având în vedere  fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare şi Ziua de Sfânta Maria, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidizării traficului dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.

Un număr de 510 poliţişti de ordine publică sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.

La aceştia se adugă peste 150 de poliţişti din structurile rutiere şi investigaţii criminale.

Acestora li se vor adăuga şi alte forţe în vederea menţinerii ordinii publice în zona celor peste 500 de lăcaşe de cult unde se vor organiza ceremonii religioase.

Pentru realizarea activităţilor de patrulare şi intervenţie au fost mobilizate 290 de autospeciale ale poliţiei.

Zilnic vor acţiona 8 autospeciale de poliţie rutieră cu parate radar, 156 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar