full screen background image

Termenul de depunere a cererilor pentru finanţarea fermelor de familie expiră azi

ferma     Fermierii interesaţi să-şi dezvolte fermele de familie cu fonduri europene mai pot depune proiecte doar miercuri, până la ora 12.00, la oficiile judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit /APDRP/.

Potrivit APDRP, cererile de finanţare pentru măsura de investiţii ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’ pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00. Iniţial, termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor era 31 iulie, însă APDRP a decis prelungirea acestuia până la jumătatea lunii august.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/ a deschis, pe 25 iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, ultima din PNDR, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.

În cadrul etapei vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.

Conform MADR, pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.

Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor.

Ferma de familie este o fermă care produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 43 din 15 mai 2013, Ministerul Agriculturii a venit în sprijinul celor care vor să înfiinţeze ferme de familie prin măsura 121 prin reglementarea instrumentelor financiare şi de creditare a sectorului agricol.

Astfel, prin OUG 43/ 2013 a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite în scopul asigurării contribuţiei proprii a beneficiarilor la finanţarea proiectelor de investiţii, finanţare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibilă de cel mult 125.000 de euro. Suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar PNDR poate ajunge la 75.000 de euro.

Totodată, beneficiarii PNDR pot accesa microcreditele puse la dispoziţie de OUG 43/ 2013 şi pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării producţiei agricole, fiecare beneficiar putând primi până la maximum 25.000 euro.

Potrivit APDRP, printre condiţiile generale de acordare a creditului se numără termenul maxim de restituire de până la 10 ani precum şi perioada de graţie între 1 şi 3 ani, în funcţie de specificul proiectului de investiţii.

În acest moment normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 sunt în fază de avizare interministerială. MADR are fixat un calendar privind etapele următoare, respectiv selecţia instituţiilor financiare partenere prin care se va derula microcreditarea şi încheierea convenţiilor de lucru cu acestea.

comments

comments




Leave a Reply

avatar