Poliţiştii Secției de Poliție nr. 8 Adâncata au fost sesizați, ieri, “prin SNUAU 112”, de către Gheorghe A., din comuna Hănțești, despre faptul că Marian R., de 22 de ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, în timp ce se afla lângă stâna apelantului, la lucru, a fost acroșat de un autoturism condus de Ilie T., de 52 de ani, domiciliat în comuna Todireşti, fără forme legale în comuna Siminicea.
Poliţiştii s-au deplasat în comuna Hănțești, la stâna lui Gheorghe A., unde l-au identificat pe Marian R.
Acesta, fiind audiat cu privire la cele sesizate, a declarat că nu dorește să fie internat, întrucât nu a suferit leziuni care să necesite internarea, ci doar a fost zgâriat în zona spatelui, în urma contactului cu autoturismul.
Întrebat fiind despre cele sesizate, tânărul a declarat faptul că, în jurul orei 19.00, se afla pe o miriște din apropierea stânii lui Gheorghe A., de pe raza comunei Hănțești.
La un moment dat, acesta a observat un autoturism ce s-a îndreptat spre el, iar când s-a apropiat, l-a recunoscut pe Ilie T., care se afla la volanul autoturismului.
Sub pretextul că una dintre vitele lui Gheorghe A. i-ar fi intrat pe o suprafață de teren ce îi aparține, Ilie T. l-a acroșat cu partea din față a autoturismului pe Marian R., acesta căzând la pământ.
După ce s-a ridicat, Marian R. a fugit spre locuința lui Gheorghe A., din comuna Hănțești, acesta din urmă sesizând telefonic incidentul.
Cercetările sunt continuate de către Secția nr. 8 Poliție Rurală Adâncata, față de Ilie T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “loviri sau alte violențe”.
Leave a Reply