full screen background image

Minor din Arbore, a furat maşina părinţilor şi a lovit un autoturism parcat

accident     Agenţii Postului de Poliție Arbore au fost sesizaţi de către Gheorghe B., de 43 de ani, localnic, despre faptul că, în dimineața zile de 8 august, a găsit autoturismul proprietate personală, ce era parcat în fața locuinței, avariat de către un alt autoturism.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, pe 7 august, în jurul orei 20.00, B.B., de 15 ani, din comuna Arbore, fiind singur la domiciliu, s-a urcat la volanul autoturismului fără acordul tatălui său.

Minorul a condus pe drumul public, până în fața locuinței lui Gheorghe B., unde a încercat să întoarcă, timp în care a intrat în coliziune cu autoturismul căruia i-a produs avarii, după care a condus mașina înapoi, în curtea locuinței părinților.

În cauză s-a întocmit dosar penal față de B.B., pentru comiterea infracțiunilor de furt, distrugere din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar