full screen background image

Băiat de 15 ani din Preuteşti, prins după ce a furat un cal

cal     Agenţii Postului de Poliţie Fîntînele au fost sesizaţi, ieri, de către Corneliu L., de 43 de ani, din comuna Fântânele, că, pe data de 30 iulie, i-a dispărut o cabalină, ce era priponită pe imașul din spatele casei sale, situată pe raza satului Cotu Dobei.

Datorită faptului că nu a bănuit comiterea vreunei infracțiuni, partea vătămată nu a anunțat poliția în acest sens.

Acesta precizează că în această perioadă a făcut verificări personale pentru găsirea animalului, aflând că iapa s-ar afla pe raza satului Mesteceni, comuna Vadu Moldovei, la o persoană ce ar fi cumpărat-o cu suma de 1.400 de lei și bănuiește faptul că animalul ar fi fost furat.

Agenţii postului de poliţie, cu sprijinul celor de la Secția Rurală Vadu Moldovei şi Poliția Municipiului Fălticeni, s-au deplasat la locuința lui Constantin O., situată pe raza satului Mesteceni, unde a fost identificată iapa în posesia acestuia, care a declarat că, la 31 iulie, a cumpărat iapa oferită spre vânzare, la poarta sa, de către un cetățean a cărui identitate nu o cunoaşte.

În urma măsurilor investigative, a fost identificat suspectul de comiterea furtului în persoana lui G.S., de 15 ani, din comuna Preuteşti.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  furt calificat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar