full screen background image

Minifotbalul, factor de integrare socială

minifotbal_22     În România nu se poate preciza numărul exact al oamenilor strazii, dar zeci sau chiar sute de mii de români nu au un adăpost deasupra capului. Îi vedem pe aceștia în jurul nostru, în gări, pe lângă piețe sau prin parcuri, dormind pe unde apucă, și îi definim ca fiind aurolaci. Numărul acestora se îngroașă pe zi ce trece, acestora adăugându-li-se și copiii din centrele de plasament care ajung în stradă după împlinirea vârstei de 18 ani.

Strada este locul cel mai probabil pentru a fi o victimă a unui abuz sexual, a violenței sau a unei infracțiuni. Tinerii care ajung în stradă sunt consecința familiilor destrămate, alcoolului, sărăciei ori abuzului domestic. În concluzie, o consecință a faptului că societatea românească prezintă multiple disfuncționalități și nu a produs încă reale mecanisme de integrare socială.

Acesta este motivul pentru care Federația de Minifotbal din România anunță semnarea unui parteneriat de colaborare cu Asociația Fotbal de Stradă prin care se crează în cadrul federației de minifotbal un departament de integrare socială care își propune promovarea minifotbalul ca un instrument de dezvoltare şi integrare socială şi de şanse egale, având în vedere funcţiile sociale, economice, educaţionale, culturale şi de recreere a acestuia. Asociația Fotbal de Stradă este cea care realizează în prezent selecția echipei naționale pentru Homeless World Cup. Naționala formată din oameni ai străzii a participat până acum la cinci Campionate Mondiale, iar anul acesta a câștigat primul titlu europen în urma campionatului de la München. În România, Cătălin Măruță este ambasador Homless World Cup și un real susținător al acestui demers.
Echipa națională a României formată exclusiv din oameni ai străzii va participa la cea de-a XI-a ediție a Homeless World Cup care va avea loc la Poznan, Polonia, în perioada 10-18 august a.c.

”Prin acest proiect dorim să lărgim baza de selecție și să oferim posibilitatea cât mai multor oameni ai străzii să evolueze în această echipă națională a României, să-i determinăm ca prin sport să renunțe la consumul de alcool și droguri și chiar mai mult, să-i integrăm în cadrul echipelor de minifotbal de la nivel local și astfel să-i sprijinim în găsirea unui loc de muncă într-un demers unitar de reintegrare socială a semenilor noștri”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România și al European Minifootball Federation.

”Acesta este un proiect pilot, pe care dorim să-l extindem și la nivel european, prin faptul că statistic cei mai mulți dintre jucătorii selecționați în această echipă națională se reîntorc în stradă. De aceea este de datoria noastră să reflectăm şi să cooperăm, un comportament uman care să conducă la schimbări în căutarea a ceea ce este mai bine pentru societatea noastră.”, ne-a declarat același Răzvan Burleanu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar